Fondatorul companiei, varful carierei profesionale -Participarea la Cupa Mondială din 1998 in Franta cu echipa națională a României.

Specialist în Administrarea Companiilor Sportive de către UEDEP și din anul 2006 Agent/ Intermediar de jucători licentiat de RFEF(Federatia Spaniolá de Fotbal).

Din anul 2017 beneficiar al titlului de Director Sportiv decernat de Universitatea de Științe in Sport în colaborare cu RFEF.

În noua sa etapá profesională de consultant sportiv, Lucian este pasionat sá le dezváluie jucátorilor "secretele succesului" și de asemenea sá-i invete că talentul trebuie să fie antrenat cu obiective clare și ambițioase în minte, dezvoltând în același timp capacitatea “să vrei tot mai mult” în fiecare zi!

Lucian cristian Marinescu

CEO CID Marinescu

Partener fondator al companiei, Avocat specializat în Drept Sportiv.

Din 2008 Master International in Drept Sportiv si Management Sportiv absolvent al Institutului Superior de Drept si Economie (ISDE).

Elena Lavinia Marinescu

Manager , Directoarea Departamentului Juridic.

 MAI MULT DECÂT SEMNAREA UNUI CONTRACT "


Știm foarte bine “traseul” unei cariere de succes, de aceea te sfătuim cu privire la chestiunile importante ale profesiei tale, unde motivația și aspectul mental sunt atributele fundamentale pentru a ajunge in ELITÁ!

Iti planificăm cariera astfel încât OBIECTIVELE , AMBITIILE si VISELE tale sá poatá deveni realitate! 

.

Made with Mobirise ‌

Website Maker